Rusalii 2024. Pogorârea Sfântului Duh și Sfânta Treime sunt cele două sărbători, care în termeni populari sunt numite „Rusalii”. Acestea pică în acest an pe 23 și 24 iunie, fiind declarate zile libere de la stat.
În calendar, zilele de Rusalii sunt marcate cu cruce roșie. Astfel că, potrivit Bisericii Ortodoxe, în aceste zile de sărbătoare cu cruce roșie, nu se spală rufe și nici nu se fac alte treburi casnice.
Sărbătoarea Rusaliilor pică la 50 de zile de la Paște și la 10 zile de la Înălțarea Domnului.
Ce e bine să faci în zilele de RusaliiLa sărbătoarea Rusaliilor e bine să participi la Sfânta Liturghie și să te rogi alături de preoți.Potrivit tradiției, în prima zi de Rusalii trebuie să duci la biserică frunze de nuc și de tei, pentru ca preotul să le sfințească și mai apoi să le distribuie credincioșilor. Acestea se așează la icoane și la intrarea în casă.Dacă ai ținut post minim trei zile, în ziua de Rusalii e bine să mergi la duhovnic să te spovedești și mai apoi să te împărtășești.În zilele de Rusalii și nu numai, e bine să fii mai aproape de Dumnezeu și de sfinții săi prin rugăciune și fapte bune.Tot la această sărbătoare e bine să dai de pomană și să îi ajuți pe cei sărmani, să le alini durerea și să fii receptiv la nevoile lor.
Superstiții românești de Rusalii 2024
Superstițiile fac parte din folclorul românesc și nu sunt îmbrățișate de Biserica Ortodoxă, cu toate acestea, oamenii sunt curioși care sunt credințele populare lăsate prin viu grai din moși și strămoși:
În ziua de Rusalii, casele se împodobesc cu crenguțele de nuc și de tei, ca să fie ferite de duhurile rele.Tot în ziua de Rusalii se spune că trebuie să porți haine noi, ca simbol al reînnoirii spirituale.La sărbătoarea Rusaliilor, gospodinele pregătesc plăcinte, sarmale, fripturi și alte bucate românești pe care le servesc la o masă mare, unde se adună tot satul.În ziua de Rusalii se organizează dansuri populare, precum călușarii. Oamenii cântă și se veselesc împreună.Ca să evite spiritele rele, în ziua de Rusalii, oamenii nu merg prin pădure, nu intră în apă și nici în vie.De asemenea, cei care țin sărbătoarea Rusaliilor au grijă să lase neînțelegerile deoparte și să nu se certe cu nimeni, ca să nu atragă mânia spiritelor.Părintele Vasile Ioana aruncă bomba despre spălatul în ziua de duminică. „Dumnezeu nu e absurd. Nu ar trebui să înghițim tradiții prostești”
Părintele Vasile Ioana aruncă bomba despre spălatul în ziua de duminică. Una dintre principalele tradiții pe care aceștia le respectă este spălatul în ziua de duminică.
De-a lungul timpului, oamenii au considerat că este păcat să spele duminica și asta pentru că această zi este considerată ca fiind una de odihnă.
Tradiția spune că unele treburi gospodărești, cum ar fi spălatul sunt considerate a fi un păcat dacă le faci în această zi, cu toate acestea părintele Vasile Ioana demontează acest mit și spune care sunt, de fapt, păcatele.
„Nu ar trebui să înghițim așa tradiții fără să înțelegem ce este în spatele lor. De aceea cred că în Sf. Scriptură, în Biblie, în Cuvântul lui Dumnezeu, în poruncile lui Dumnezeu se găsesc adevărurile Dumnezeiești. Dumnezeu ne-a creat, noi suntem copiii Lui și el ne-a dat niste instrucțiuni de utilizare a vieții. Cele 10 Porunci aflate în Biblie (…) Ce a zis Dumnezeu, iată în porunca a 4-a ce spune Dumnezeu: „Adu-ți aminte omule, de ziua de odihna, că s-o sfințești pe ea, tu, să sfințești ziua. Să lucrezi șase zile, să-ți faci lucrul tău, dar ziua a 7-a este ziua de odihna închinată Domnului Dumnezeului tău, să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care intra-n casa ta (…)”, a spus părintele Vasile Ioana la emisiunea Vorbește Lumea, potrivit Spectacola.
Părintele a subliniat faptul că prima parte a zilei de duminică trebuie dedicată odihnei și rugăciunii, iar după ora șapte seara oamenii pot să își facă activitățile gospodărești.
„E important să înțelegem ce este această muncă. Iisus Hristos, Domnul nostru a dat la o parte ceea ce se numea blestemul legii. Adică înțelegerea legii în literă. Și el însuși îi ceartă pe iudei atunci când unii exagerau, și le spunea Iisus: Nu hrăniți și voi animalul în ziua de sabat (…). Și atunci, ce înseamnă ziua Domnului, dimineața ne trezim puțin mai târziu că e duminica, zi de odihna și mergem la biserică fraților, unde ne întâlnim cu Dumnezeu, îi dam lui Dumnezeu timpul asta (…) După aceea am venit acasă, avem prânzul acesta festiv, duminica e zi de odihna, nu gătim. Dacă de exemplu iți chemi niște prieteni la grătar, nu, încălzești practic carnea aceea și o aduci la temperatura la care poți să o mănânci atunci. Daca după ce ai mâncat la prânz, s-a umplut chivueta de vase, eu însumi, că și tata de trei copii și soț implicat, eu bag vasele în mașină mea de spălat. Eu spăl vasele pe care le-am folosit atunci. Tot ceea ce tine de activitate de duminica, adică pregătirea mesei, dacă de exemplu vine copilul meu și gătim ceva împreună de drag (…), o activitate de familie. Nu muncești. Deci atenție, odihna înseamna comuniune cu prieteni (…). Este o prostie, aici spun că nu ar trebui să înghițim tradiții prostești. Într-adevăr, unii spun că nu ai voie să te speli duminica, greșit. Ei considerau și asta o muncă, dar astăzi dai drumul la duș și te speli. Dacă vin niște prieteni nu poți să-i aștepți transpirat. Deci nu este păcat să te speli duminica.
Păcat este să ai o activitate, o muncă, ce poți face în celelalte zile (…). Dar, tu, ca mămică, dacă copilul tău are nevoie de pantalonași, iar luni dimineața trebuie să-i pui sandvișul pentru scoală (…). Astea le facem după 7 seara. Dumnezeu nu e absurd”, a mai spus părintele.