Berbec
Berbecul este in patul pustii, cum se spune, si aici putem sa extrapolam, in sensul in care Berbecul, intr-un astfel de an, va functiona numai in functie de ceea ce a putut sa isi construiasca in ultimii ani de zile. E cazul celor care sunt temerari, cei care sunt ambitiosi, cei care sunt competitivi. Deci vorbim de un an al extremelor, pentru ca acolo este axa karmica, aceasta fiind Berbec-Balanta.
Bătrânul a prezis numele următorului președinte: ține-te bine
Vom avea o constructie foarte interesanta in prima parte a anului, intre Chiron si karma pozitiva din Berbec, care are o semnificatie aparte, datorita faptului ca acest Chiron sta de foarte mult timp in Berbec si acum vine ca profesor si iti impune niste probe. Atunci tu trebuie sa faci fata acelor probe. Daca nu, te baga in restante ca la facultate. Deci nu are cum sa fie un an usor, bland decat daca tu, in ultimii 9-10 ani sau 20 de ani de zile ai fost silitor si temerar, atunci anul va fi un an cu recompense. Daca nu, va fi in extrema cealalta.
Taur
Taurii, daca este sa privim imaginea de ansamblu, vor avea o presiune mai mare spre a doua parte a anului, dar pana atunci beneficiaza de un Uranus retrograd, de un Jupiter care este benefic, dar care va parasi Taurul, isi va intra in Gemeni. Dar la debut de an este in zona Taurilor, dar si aici face selectie, pentru ca Universul este foarte cinstit, Universul sta cu lupa pe noi. Si, atunci, daca tu ai fost sincer, daca tu ti-ai facut temele, daca nu ai suparat, daca nu ai deranjat, acest Jupiter, care este considerat marele benefic al Universului, iti ofera, daca nu, nu vei primi nimic.
Anul trecut a fost retrograd in Taur si cei care nu si-au rezolvat ce aveau de rezolvat acum, cu Jupiter in mers direct, ar putea sa remedieze cate ceva. Atunci cand Jupiter va reveni in Taur, peste 11-12 ani, sa stie cum sa potenteze tot ce inseamna cariera Taurului, pozitia sociala s-o consolideze. De altfel, la Taur vor exista si schimbari legate de planul social, loc de munca, transformari in zona aceasta. Atentie mare de tot la Taurii care au afectiuni cronice sau de natura karmica, pentru ca acolo lucrurile nu vor fi simple!
Soțul și-a filmat soția cu o cameră ascunsă și asta a văzut
Gemeni
Nativii Gemeni vor fi bine sustinuti, desi Jupiter in Gemeni este considerat in cadere, dar sustine cu jovialitate, cu simpatie. Cu totii vom incerca sa fim mai zvelti, mai sprinteni, pentru ca sustine sanatatea, dorinta de dinamism, de a face miscare si nu numai. De asemenea, de a intinde o mana de ajutor catre cel defavorizat. Tot in Gemeni avem Vesta retrograd. El este un asteroid care imediat face selectia in plan sentimental intre vestale. Este acolo si sta bine, dar pot aparea pasiuni dezlantuite, astfel ca Gemenii pot fi provocati pe zona relatiilor. Oricum, Vesta tine de partea aceasta de cumintenie.
Rac
Racii au un an interesant, un an in care soarele natal face aspect de cuadratura cu axa karmica si acolo cuadratura va fi, pe de o parte, cu Chiron, pe de alta parte, spre a doua jumatate a anului, cu karma negativa din Balanta si cu Lilith. Va exista chiar o aliniere de planete, prin urmare, intr-un astfel de an vor trebui sa impace si capra, si varza. Acesta este considerat anul oamenilor tari, dar cum Racii sunt considerati sensibili, putini sunt cei care isi aroga dreptul de lider sau de one man show sau de owner.
Previziunea teribilă a Babei Vanga se împlinește
Nu as spune ca este un an care sa-i sustina in mod direct, dar este un an in care vor trebui sa arate ca sunt diplomati, ca stiu cum sa creeze pace si armonie, ca pot sa interactioneze cu cei care au nevoie cu adevarat de suportul si de ajutorul lor. Fiind un an in care cuadraturile pe zodii cardinale sunt vizibile, se pot simti constransi. Pot sa vada acest lucru ca pe anumite obstacole, cumpene, incercari, probe, dar in viata lucrurile asa trebuie sa functioneze, pentru ca daca nu suntem constransi, practic ne blazam, ne ducem in zona aceea de confort si nu mai facem nicio schimbare. Si atunci e important ca nativii din Rac sa-si protejeze sentimentele, dar in oarecare masura sa si actioneze.
Leu
Anul 2024 anunta tot felul de lucruri esentiale, deci schimbarile in cazul Leilor vor fi majore. Practic ce nu li s-a intamplat de multa vreme sau ce isi doreau de multa vreme, sau ce asteptari au de la ei, daca vor sa actioneze, se spune ca intr-un astfel de an trebuie sa actioneze. Va fi pentru ei partea plina a paharului. Este anul in care cei puternici vor incerca sa schimbe ceva, sa puna umarul la ceva in sensul cel mai bun si cel mai constructiv posibil.
Este si un an al testelor si al incercarilor, pentru ca, daca ne gandim numai la exploziile solare sau la eclipse care nu lasa indiferenti pe Lei, trebuie sa fie atenti la zona de sanatate si mai ales la pacea si echilibrul lor interior. Pentru ca unii se vor duce spre zona de comunicare, isi doresc sa comunice mai mult, altii isi doresc sa faca anumite studii, altii isi doresc sa inceapa ceva nou in zona de business. Altii vor sa regleze niste lucruri care tin de acte, documente, autoritati, justitie, lucruri care nu sunt simple si sunt si obositoare, consuma mult timp.
Fecioara
Pana spre luna iulie, luna neagra Lilith va fi in Fecioara si as vrea sa atentionez intr-o prima etapa asupra sanatatii. Deci, Fecioarelor, atentia trebuie sa fie mare de tot cand vorbim de sanatate. Eu prima data semnalez imunitatea scazuta si pe urma afectiuni care sunt in stare latenta, dar pot sa escaladeze, fiind foarte greu de controlat la persoane din familie, la rude. De asemenea, sa aveti mare grija la alimentatie, mare grija cu cine va insotiti intr-un astfel de an. Stiti vorba aceea romaneasca, spune cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti. E foarte important si atentie cum alegeti, atentie mare de tot, deschideti ochii si in plan sentimental si amoros, pentru ca nu-i de joaca!
Balanta
Balantele sunt cele mai urmarite de Univers in acest an, lupa este direct pe Balante. Asa cum spuneam in ultimii ani ca Scorpionii sunt cei defavorizati, mai putin sustinuti sau luati la intrebari, acum toate s-au mutat si tot arsenalul este in Balanta. Prin urmare, Balanta trebuie sa fie atenta la tot si la toate: si pe zona de dragoste, si pe zona de cariera si pe zona de sanatate. Exista Balante care au intelepciunea sau care au ajuns la nivelul acela superior, incat acum culeg roadele, dar sunt foarte putine.
Cele mai multe acum sunt analizate si judecate pentru ce au facut sau n-au facut in ultimii ani si nu numai. Fiind un astfel de moment, se spune ca de multe ori pot fi luate la intrebari si pentru vietile anterioare: ce ai realizat, ce n-ai realizat, unde sunt restantele si pana nu o sa inteleaga, se vor bloca. Ca sfat, Balantele in acest an trebuie sa fie foarte precaute. In primul rand, partea aceasta de sanatate pentru ca vulnerabilitatea, incercarea sunt mari. Se spune ca intr-un astfel de an, si daca esti un om realizat material, ai impresia ca parca nu ai facut suficient, parca se schimba ceva si te prinde cu garda jos. Daca ti-ai realizat copiii, daca esti in strainatate, parca nu esti multumit ca nu esti acasa, unde sunt plaiurile natale. Deci incarcatura e foarte mare. Deci Balantele trebuie sa fie putin mai prudente si vigilente in acest an.
Scorpion
Scorpionii, ca sa fie foarte clar, dupa doi ani de incercari, de teste, de probe, sunt lasati mai usor, deci nu mai exista acel corset sau acea lesa cum a fost in ultima perioada. Si nu le-a fost usor. De aceea, pe primul loc, pentru ca se resimt si sunt obositi, trebuie sa fie sanatatea, in sensul ca trebuie sa se ocupe mai mult de ei, sa-si acorde mai mult timp. Aici trebuie sa fie prioritatea zero. Pe urma, trebuie sa fie atenti la dusmani, vizibili si invizibili, in sensul in care daca sunt foarte diplomati, n-au probleme.
Dar cum Scorpionii nu sunt foarte blanzi, cei mai multi dintre ei, isi fac foarte usor inamici. Si atunci, atentia trebuie sa fie mare de tot. Si, de ce nu, la persoanele care se stiu cu anumite afectiuni cronice, trebuie sa urmeze tratamentul, trebuie sa reinnoiasca anumite analize pentru un tratament adecvat. Nu e simplu, dar un om care este avizat este de doua ori mai bine pus la adapost. Asadar, general vorbind, un an mai bun pentru Scorpioni.
Sagetator
Sagetatorii au la debut de an un Stellium exceptional, pentru ca daca ai suport planetar, este ca si cum ai avea planete ursitoare bune, dar si ele sunt impartite. Avem pozitiv Venus, avem pozitiv Ceres (o planeta pitica), dar avem pe cealalta parte un Mercur care a fost retrograd, dar la debut de ani e foarte important Mercur cum este aspectat, pentru ca poate sa genereze tensiuni, poate sa genereze blocaje. Nu este foarte favorabil atunci cand vorbim de cum comunici, de cum castigi, de cum inchizi anumite documente, cum le gasesti, cum iti vin ideile.
Si Marte este considerat malefic si poate sa ii atate. Prin urmare, luam partea plina, pozitiva de aici si pentru cei care sunt placuti, Venus creeaza armonie, stiu sa puna plus valoare, spor. Nu poti sa fii un lider bun decat daca te lasi pe tine si dai la cei din jur, cum este mama cu copiii – intotdeauna va da de la ea, numai sa le fie bine copiilor. Iar cei care nu vor respecta regula, atunci sa se astepte la consecinte.
Capricorn
Capricornii au si ei un an mult ai relaxat, tot asa, general vorbind. In primul rand, ca nu mai este Pluton care sa puna presiune. Nu le-a fost simplu Capriconilor, pentru ca ei sunt foarte rationali, iar cand vine Pluton care este foarte profund si despica firul in patru, in 16, il analizeaza, este ca si teoria chibritului. Capricornul stie ca masuram de aici pana aici, am taiat scandurica si am facut o mobila.
Acum, teoretic ar trebui sa le fie mai bine, dar sa nu uitam ca Soarele natal face si el aspect de cuadratura cu axa pe zodii cardinale, deci inca se vor simti constransi, dar de exterior, de social. Particularizand, datorita faptului ca avem un Saturn, patronul lor, in Pesti, vor cauta sa intre in matca lor, sa aiba preocupari care sa-i repuna pe linia de plutire, sa-i duca pe un nivel superior, sa-i faca mai luminati si mai intelepti, ceea ce indica faptul ca cei care sunt perfectionisti, ultraspecializati in anumite sectoare de viata nu o vor duce rau si isi vor indrepta atentia catre spiritualitate, catre alte deschideri, catre strainatate.
Varsator
Vom avea un Pluton care revine in Varsator si care da o anumita forta si stralucire interioara Varsatorului. Pozitiv, ii da tarie. Fiind un patron al Scorpionului, ii da tarie Varsatorului in sensul bun si in sensul profund. Dar Varsatorii care sunt foarte slabi si nu si-au asumat calitatile si abilitatile si agilitatile zodiei lor acum se pot simti extrem de vulnerabili, in sensul in care schimba carapacea Scorpionul, ca se mareste. Si pana se intareste carapacea, vor simti vulnerabilitate, vor fi dezorientati si vor avea nevoie de protectie cumva. Dar cei tari vor deveni si mai puternici intr-un astfel de an si isi vor consolida pozitia. Schimbarile acestea macro se produc pe zodii fixe, puternice: Leu, Varsator, Scorpion si Taur. Si demersurile, pana apar acele schimbari, se vor face in prima parte a anului, cu Jupiter in Taur, Soare in Varsator.
Pesti
Pestii au parte de un an cu niste trairi deosebite. In primul rand de la Neptun, care este in domiciliu si care sta foarte bine unde este acolo, dar si de la Saturn, care ii disciplineaza, ii face mult mai atenti la ceea ce au de construit, de cladit ca sa fie solid. Prin urmare, multi vor incerca sa puna o temelie la edificiul acesta anumita existenta si vor incepe sa puna pilonii si sa construiasca temeinic cu caramizi. Cei care se vor orienta spre paie, vor fi ca in povestea cu cei trei purcelusi. Depinde din ce construieste acest edificiu in 2024, ca sa-ti fie bine. Saturn te sustine, Neptun, care este subtil, iti de intuitia si-ti arata calea. Deci, primesti si planul, primesti si mesajul. Depinde de tine cum faci ca lucrul acesta sa iasa cat mai bine si cat mai solid. Cumva sunt favorizati Pestii, dar acolo trebuie seriozitate, munca, temeinicie si o pregatire adecvata