Apa în care au fiert cartofii nu trebuie aruncată, ci păstrată și folosită imediat după răcire. Această apă este bogată în amidon, potasiu, vitamina B12 și electroliți, oferind multiple beneficii atât pentru îngrijirea pielii și a părului, cât și în gospodărie, de la gătit până la grădinărit.
Mod de păstrare și utilizare pentru îngrijirea pielii și părului
După ce cartofii au fost fierți, este recomandat să strecori apa într-un recipient de sticlă și să o răcești în frigider timp de două ore. Apa astfel păstrată poate fi aplicată seara, după demachiere, pentru îngrijirea tenului, iar efectele devin vizibile în doar două zile.
Pentru persoanele cu păr uscat sau lipsit de strălucire, această apă poate fi utilizată la clătire sau ca mască. Se pulverizează uniform pe păr și se lasă să acționeze cel puțin 30 de minute, apoi părul se spală în mod obișnuit, folosind din nou apă de la cartofi pentru ultima clătire.
Utilizări diverse în gospodărie
Apa în care au fiert cartofii, fără adaos de sare, poate fi folosită cu succes și ca îngrășământ natural pentru plante, umezindu-le zilnic cu cantități mici din acest lichid. De asemenea, este eficientă pentru curățarea obiectelor din argint: acestea se lasă la înmuiat câteva ore în apă, după care se spală.
Mai mult, apa de la cartofi este recomandată și pentru hrana animalelor de companie, în special pentru cele care nu consumă lapte. Poate fi folosită atât la prepararea hranei, cât și pentru înmuierea boabelor uscate.
Beneficii culinare
Apa folosită la fierberea cartofilor poate îmbunătăți gustul și textura preparatelor culinare. De exemplu, adăugată în sosuri pe bază de carne sau roșii, amidonul din apă ajută la legarea și îmbunătățirea gustului sosului.
De asemenea, în cazul în care se pregătește simultan un piure și o supă sau ciorbă, apa de la cartofi poate fi utilizată în compoziția supei, oferindu-i o consistență mai legată și un gust mai bogat.
Cei care prepară pâine de casă pot folosi această apă pentru a obține un aluat mai pufos, iar pâinea va avea o aromă mai dulce și mai plăcută.
Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
RemixBlog.Ro Remix-ul tau online