Sportivul austriac Felix Baumgartner, care a devenit celebru după ce a sărit cu parașuta din stratosferă, a murit joi, în Italia.
Din primele informații, se pare că acesta sărise cu parapanta și i s-a făcut rău în timpul zborului. Baumgartner s-a prăbușit în piscina unui hotel din Italia, iar salvatorii l-au declarat mort, arată BILD.
Austriacul a pierdut controlul parapantei sale în orașul de coastă Porto Sant’Elpidio și s-a prăbușit într-o piscină dintr-un camping. În timpul impactului, el ar fi lovit o femeie, care nu se află în stare critică.
Baumgartner a apărut frecvent în titlurile ziarelor pentru cascadorii sale îndrăznețe. În 2012, a sărit de la o înălțime de 39 de kilometri, doborând mai multe recorduri mondiale. A fost, de asemenea, prima persoană care a traversat Canalul Mânecii fără ajutor motorizat. După aceea, și-a anunțat retragerea din sporturile extreme.
Unele dintre cascadorii sale erau chiar la limita legalității. În 1999, a sărit de la etajul 88 al Turnurilor Petronas din Kuala Lumpur. A cercetat clădirea cu zile în avans pentru a evita securitatea și a introdus parașuta în zgârie-nori într-o servietă.
Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
RemixBlog.Ro Remix-ul tau online