Mihai Gâdea, moderatorul cunoscutei emisiuni „Sinteza Zilei” de la Antena 3 CNN, nu apare pe post vinerea și sâmbăta din motive religioase

Mihai Gâdea, moderatorul cunoscutei emisiuni „Sinteza Zilei” de la Antena 3 CNN, nu apare pe post vinerea și sâmbăta din motive religioase.

Fost pastor, Gâdea respectă cutumele religiei adventiste, care interzic activitățile de vineri seara până duminică dimineața, cu excepția rugăciunii. Deși rareori a lucrat în aceste zile, Gâdea își păstrează programul strict conform credinței sale.
Mihai Gâdea, fost pastor adventist

Într-un podcast recent, Gâdea a povestit despre experiențele sale din trecut, când a fost ironizat pentru activitatea sa de pastor:

„Am mers la Teologie când aveam 18 ani, imediat cum am terminat liceul. Am terminat Institutul la 23 de ani și de foarte multe ori a fost ceva tare, totuși.

Era perioada în care Antena 3 era atacată puternic de președintele în funcție al țării. La un moment dat, m-au luat la țintă pe mine direct. Făcuseră ei acolo o strategie, să mă atace, să spună că sunt pastor. «Cine, domnule, pastorul ăsta?»”

Gâdea a menționat că atacurile asupra trecutului său religios nu l-au făcut să se simtă rușinat:

„… mie nefiindu-mi rușine de asta. Nu mi-a fost niciodată rușine, eu am vorbit despre asta. Și s-a întâmplat ceva foarte ciudat, după ce a fost asaltul ăla de atacuri, audiența, care era deja mare, a crescut și mai mult!”, a declarat el în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.

Viața personală a jurnalistului Mihai Gâdea rămâne în mare parte discretă, însă detaliile despre credința sa religiioasă și activitatea de pastor au ieșit la iveală.

Într-un clip de pe YouTube filmat la Sala Palatului, el subliniază importanța cuvântului lui Dumnezeu, punând în prim-plan valorile spirituale în fața celor lumești.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

About User

Check Also

Șanse neașteptate, surprize uriașe și schimbări de destin pentru toți nativii!

Berbec Sunteți încurajați să vă exprimați punctul de vedere și să renunțați la compromisurile care …