Soțul regretatei artistei, și nașii celor doi au fost la mormântul Ilenei Ciuculete unde au împărțit și i-au făcut o slujbă de pomenire acesteia.
Ileana Ciuculete s-a stins din viață într-o zi de martie, după ce a dus pe picioare o boală de care a aflat foarte târziu, când nimic nu s-a mai poutut face.
De la dispariția artistei, soțul acesteia, Cornel Galeș, a respectat toate obiceiurile creștinești. Și a mers la mormânt aproape în fiecare zi, pentru a-i duce flori Zănicii lui.
S-a dus la cimitir să-i aprindă o lumânare și să-i pună trandafiri. Cornel Galeș a fost însoțit și de cei care i-au cununat în biserică, Doina și Cornel Belu. Aceștia au pomenit-o pe Ileana Ciuculete și au împărțit mâncare, potrivit obiceiului. Doina Belu o cunoștea pe regretata artistă de mai bine de 30 de ani, timp în care au împărțit, împreună, și bucurii, și tristeți. Artista a fost chiar și moașa unuia dintre nepoțeii nașei sale. Femeia este cea care, de altfel, a pregătit întreaga masă, la parastasul de 40 de zile al Ilenei Ciuculete. Atunci, aceasta a preparat nu mai puțin de 800 de sarmale și o mie de perișoare.
De când a murit soția sa, Cornel Galeș a dat de pomană mai multe costume de scenă. Recent, acesta a mai dăruit un astfel de costum. Posesoarea a fost o artistă. Aceasta a și cântat îmbrăcată, în respectiva ținută, în memoria Ilenei Ciuculete, zilele trecute, la un spectacol la care a fost și Cornel Galeș, în calitatea sa de impresar.
Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
RemixBlog.Ro Remix-ul tau online