Nu ignora aceste semne! Ce înseamnă dacă vezi mereu aceleași cifre – Avertismentul Universului explicat de Mihai Voropchievici

Mihai Voropchievici a explicat, într-o intervenție la Antena 3, ce semnificații pot avea cifrele care se repetă în viața de zi cu zi, susținând că Universul transmite mesaje prin intermediul acestora.

Potrivit lui Voropchievici, cifrele pot apărea în diverse contexte, inclusiv în numerele de telefon sau în alte situații cotidiene, iar fiecare dintre acestea ar avea o anumită vibrație. „Universul comunică cu noi prin cifre. Și în telefon poți să ai, 11 și 22 care se repetă. Universul acesta vine și tot ce înseamnă vibrație se manifestă prin cifre. Sunt oameni care au un ton mult mai ridicat și ai impresia că ți-ar sparge timpanul. Eu de mic mă joc cu cifrele de la mașină, fără să știu că asta se va transforma într-o meserie”, a declarat Mihai Voropchievici la Antena 3.

El a detaliat semnificațiile atribuite fiecărei cifre: 1 reprezintă acțiunea, 2 asocierea, 3 comunicarea, 4 munca și protecția, 5 factorul de neprevăzut, 6 dragostea, 7 protecția divină, 8 partea financiară, iar 9 zona de altruism și cunoaștere.

Voropchievici a explicat și ce ar putea însemna atunci când anumite cifre se repetă de trei ori:

„3 de 1: gândurile tale se materializează instantaneu, acționează.”

„3 de 2: divinitatea te ajută să rezolvi toate problemele.”

„3 de 3: ești protejat de toți maeștrii spirituali.”

„3 de 4: ești sub protecția îngerilor, care te sprijină.”

„3 de 5: vin schimbări majore, roagă-te să le primești, împarte lucruri pozitive.”

„3 de 6: nu te axa doar pe starea materială, iubește, căsătorește-te.”

„3 de 7: se confirmă că ești pe calea cea bună, crește spiritual.”

„3 de 8: banii vin în calea ta, ești iubit de noroc, dar păstrează un echilibru.”

„3 de 9: un final de ciclu total, 9 și 99. Rezolvă-ți toate problemele, pregătește-te pentru un alt ciclu”, a povestit Mihai Voropchievici la Antena 3.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

About User

Check Also

Ceaiul care are mai mult calciu decat laptele. E plin de vitamine si iti protejeaza sistemul imunitar

Intr-o lume in care sanatatea a devenit o prioritate, ceaiurile din plante medicinale au castigat …