Este srbătoare mare pe 1 ianuarie 2026 în Calendarul ortodox! Află ce nu este bine să faci în prima zi din an
Prima zi a anului 2026 are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși. Pe 1 ianuarie, Biserica prăznuiește două mari evenimente cu profundă încărcătură spirituală:
Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos și Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți ierarhi și teologi ai creștinătății.
Tăierea împrejur a Domnului
Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos este prăznuită până astăzi pentru a arăta că Mântuitorul a luat trup omenesc adevărat și S-a supus rânduielilor Legii Vechi. Prin acest act, Hristos nu a stricat nimic din cele vechi, ci le-a împlinit, desăvârșindu-le.
La opt zile după Nașterea Sa din Fecioara Maria, Domnul a fost dus la Templu, după obiceiul iudeilor, unde a fost tăiat împrejur și a primit numele Iisus, așa cum Arhanghelul Gavriil vestise la Buna Vestire.
Prin această rânduială, Hristos a arătat că a primit trup adevărat, închizând gurile celor care susțineau că S-ar fi născut doar ca o nălucire, dar și ale iudeilor care Îl acuzau că ar strica Legea.
Totodată, Tăierea împrejur după trup a fost împlinită pentru a se pune în loc tăierea împrejur cea după Duh, a inimii – adică viața curată, credința și ascultarea de Dumnezeu.
Sfântul Vasile cel Mare – apărător al dreptei credințe
În aceeași zi, Biserica îl cinstește pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, unul dintre cei mai mari Părinți ai Bisericii. A trăit în vremea împăratului Valens, când credința ortodoxă era puternic prigonită de erezia ariană.
Cu mult curaj, Sfântul Vasile a apărat dreapta credință și nu s-a temut să-l mustre chiar pe împărat pentru rătăcirile sale.
Om de o cultură impresionantă, cunoscător al filozofiei și al științelor vremii, Sfântul Vasile a fost și un mare păstor de suflete. A ajutat săracii, bolnavii și bătrânii, ridicând vestitul așezământ de binefacere numit Vasiliada, un adevărat model de filantropie creștină. A trecut la Domnul în anul 379, înainte de a împlini 50 de ani, lăsând în urmă o moștenire spirituală de neprețuit.
Fiind o zi de mare sărbătoare, 1 ianuarie nu ar trebui privită doar ca început de an calendaristic, ci și ca un început duhovnicesc. Tradiția și rânduiala bisericească îndeamnă la:
evitarea certurilor și a vorbelor grele, pentru a nu începe anul în dezbinare;
renunțarea la excese, mai ales la beții și petreceri fără măsură, care nu se potrivesc cu sfințenia zilei;
evitarea muncilor grele, în măsura în care este posibil, pentru a lăsa loc rugăciunii și liniștii sufletești;
Prima zi a anului este un prilej de rugăciune, de mulțumire și de punere a începutului bun. Sub ocrotirea Domnului Iisus Hristos și a Sfântului Vasile cel Mare, credincioșii sunt chemați să înceapă anul 2025 cu credință, pace și nădejde.
Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
RemixBlog.Ro Remix-ul tau online