Lumea folclorului românesc este îndoliată după dispariția artistei Dominica Trop. Conform CANCAN, familia cântăreței a transmis un mesaj emoționant în memoria acesteia, în care își ia rămas bun de la cea care a fost „Muma Domnica”.
Dominica Trop, cântăreața de muzică populară din Mehedinți, s-a stins din viață luni, la vârsta de 87 de ani, lăsând în urmă o carieră impresionantă.
Renumita artistă de muzică populară a părăsit această lume luni, 19 ianuarie, la vârsta de 87 de ani. A lăsat în urmă multă durere, dar și o carieră impresionantă, fiind o adevărată inspirație pentru tinerele generații de artiști. Aceasta a fost și mătușa regretatului Petrică Mîțu Stoian.
În noiembrie 2013 a fost premiată cu titlul de „Tezaur Uman Viu” de către UNESCO, ( vezi ultimele știri pe oi.ro ) fiind singurul mehedințean cu această distincție. Mai apoi, în 2018, Dominica Trop a primit titlul de Cetățean de Onoare al județului Mehedinți.
Ultima apariție scenică a avut loc în vara anului trecut, la Festivalul Național de Folclor „Dominica Trop”, care i-a purtat și numele.
Dispariția artistei lasă un gol imens în sufletul familiei și al apropiaților.
„Cu profundă tristețe ne luăm rămas-bun de la Muma Domnica! De astăzi, cântecul Mehedințiului este mai trist și mai sărac. Muma Domnica Trop, Tezaur Uman Viu și muma cântecului mehedințean, a plecat la cele veșnice. A lăsat în urmă o moștenire neprețuită. Prin glasul ei, tradiția a rămas vie, iar sufletul satului românesc a fost dus mai departe din generație în generație. A fost o voce a neamului, o inimă plină de dor și o lumină pentru generații întregi de tineri artiști. Cântecul ei nu se va stinge niciodată, pentru că trăiește în sufletele celor care au ascultat-o și au iubit-o. Dumnezeu să o odihnească în pace, iar cântecul ei să ne rămână veșnic în inimă. Ne plecăm frunțile cu respect și recunoștință pentru tot ce a dăruit neamului nostru. Dumnezeu să o odihnească în pace, iar amintirea ei să rămână veșnic binecuvântată”, a transmis familia artistei.
Pe rețelele sociale, cei care au cunoscut-o și au interacționat cu Dominica au lăsat mesaje emoționante: „Dumnezeu să o așeze în rândul drepților, iar noi să ne bucurăm multă vreme de cântecul minunat pe care îl lasă în urmă”, „Drum lin, Domnica Trop. Nu te vom uita niciodată”, „A fost poate cel mai valoros rapsod popular al României. Odihnească-se în pace!”
Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
RemixBlog.Ro Remix-ul tau online