Situație disperată acasă la Gabriela Cristea!

Gabriela Cristea a trecut printr-un moment neașteptat cu fiica sa. Prezentatoarei TV i-a fost greu să gestioneze întreaga situație.

Gabriela Cristea este de departe una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite vedete din țara noastră. Aceasta se bucură de o carieră de succes în lumea televiziunii, dar și de o mulțime de fani care îi sunt alături necondiționat. Pe plan personal lucrurile îi merge la fel de bine. Ea și Tavi Clonda trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar din rodul iubirii lor s-au născut și două fiice minunate.

Recent, în familia lor a avut loc un moment greu de gestionat. Gabriela Cristea nu a mai putut suporta și a izbucnit în lacrimi în fața urmăritorilor.

Nu mai încape îndoială faptul că Gabriela Cristea este o mamă extrem de implicată și dedicată. Pentru că este foarte activă pe rețelele de socializare, prezentatoarea TV le-a povestit fanilor prin ce a trecut în urmă cu puțin timp. Pe vedetă au încercat-o o mulțime de sentimente.

Mai exact, fiica sa, Victoria, a plecat pentru prima dată în excursie cu clasa, însă lucrurile nu au mers așa cum s-ar fi așteptat. Odată cu lăsarea serii, i s-a făcut dor de casă și și-a sunat părinții.

„A fost pentru prima dată când Victoria a plecat cu toată clasa în excursie și a stat peste noapte. A fost complicat, pentru că aseară, în timp ce eram la emisiune, i-am dat un ceas din acela de control la ea, pe care nu l-a avut tot timpul, doar în anumite momente, și când ne-a sunat seara… ce credeți, plângea că vrea acasă la mami.

Mi s-a rupt sufletul într-o mie de bucăți și a fost foarte greu de gestionat, dar împreună cu învățătoarea am reușit să ieșim la liman. Azi ne-a sunat Victoria și era așa veselă și plină de voioșie. Așteptăm și reacțiile de diseară, de la somn”, a spus Gabriela Cristea.

Bineînțeles că a fost o situație extrem de greu de gestionat pentru Gabriela Cristea, mai ales că se afla în direct. Pe lângă faptul că era în timpul serviciului, prezentatoarei TV i-a fost greu să își vadă fiica plângând. Copleșită de emoții, vedeta a cedat și a izbucnit la rândul său în lacrimi atunci când le-a povestit internauților prin ce trece.

„Mi se par nișe situații complicate. Pe lângă asta, trebuie să-ți faci timp să te concentrezi la serviciu, ea a sunat în timp ce eu eram în direct. Acasă era Iris. A auzit-o plângând pe Victoria și a început și ea să plângă, plângeau de la distanță. A fost în întreagă nebunie ieri, la noi acasă, dar am reușit să ne calmăm și am rezolvat. Abia așteptăm să ne reunim toți patru”, a mai povestit vedeta.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

About User

Check Also

Horoscop Alina Bădic până pe 14 noiembrie 2026

Horoscopul integral al Alinei Bădic pentru săptămâna 8-14 noiembrie poate fi citit pe B1TV. Berbec …