Buna Vestire, tradiții și obiceiuri. Pe 25 martie, credincioșii sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveștenia, ziua în care Arhanghelul Gabriel i-a vestit Fecioarei Maria că îl va naște pe Mântuitorul Iisus Hristos. Află ce se mănâncă astăzi, dar și ce nu este bine să faci în această zi sfântă!
Buna Vestire este prima sărbătoare din calendarul ortodox închinată Maicii Domnului și este marcată de tradiții speciale, dar și unele interdicții. Totodată, Buna Vestire este prima zi cu dezlegare la pește din timpul Postului Paștelui.
Buna Vestire sau „Anunțarea” este una dintre cele mai importante sărbători ale anului, menționată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Este primul praznic din cursul anului bisericesc închinat Maicii Domnului, are loc în postul Paștelui 2025, și reprezintă momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că îl va naște pe Iisus.
Pe 25 martie, de Buna Vestire, este bine să se mănânce pește și miere, obicei cu o puternică încărcătură religioasă. Conform Evangheliei după Luca (24, 41-43), după Înviere, Iisus Hristos a mâncat pește fript și fagure de miere pentru a le dovedi ucenicilor că a înviat cu adevărat:
„Iar ei încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luând, a mâncat înainte lor.”
De asemenea, este o tradiție ca în această zi să se ofere de pomană preparată din pește, precum salată de icre, conserve de pește, zacuscă de pește, alături de un borcan cu miere sau deserturi cu miere, precum coliva și colacii.
Toate femeile care își doresc să rămână însărcinate este bine să citească Acatistul Bunei Vestiri.
„Este o sărbătoare de bucurie pentru toate mamele însărcinate, dar și o sărbătoare de nădejde pentru femeile care își doresc să aibă un prunc. Femeile trebuie să o ia drept mijlocitoare pe Maica Domnului și să fie convinse că Ea va face minuni pentru ele”, Părintele Cazacu la Digi 24.
Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
RemixBlog.Ro Remix-ul tau online