Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 7 mai 2026! Data la care Biserica Ortodoxă pomenește Arătarea Semnului Sfintei Cruci la Ierusalim.
Sărbătoare 7 mai 2026. Arătarea Semnului Sfintei Cruci la Ierusalim este sărbătorită în fiecare an pe data de 7 mai în calendarul ortodox.
În urma decesului împăratului creștin Constantin I, fiul acestuia, Constantius al II-lea, a preluat conducerea cetății, susținând erezia ariană. Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim a avut loc la data de 7 mai 351, mai exact în ziua în care se celebra Pogorârea Sfântului Duh. Această minune a avut loc la ceasul al treilea din zi, atunci când pe cerul roșiatic a apărut crucea.
Această cruce luminoasă a putut fi observată de la Golgota și până la Muntele Măslinilor, pe o distanță de aproximativ 9 kilometri. Această cruce lumina mai puternic decât soarele și a stat pe cerul Ierusalimului timp de timp de 7 zile. În perioada în care a avut loc această mare minune, Sfântul Chiril al Ierusalimului era patriarh.
Acesta a înțeles imediat semnificația Sfintei Cruci la Ierusalim, fiind chiar răspunsul rugăciunilor sale. În urma apariției Sfintei Cruci, Sfântul Chiril al Ierusalimului i-a scris o scrisoare împăratului Constanțiu, îndemnându-l să părăsească erezia ariană. Arătarea Semnului Sfintei Cruci la Ierusalim i-a ajutat pe nenumărați oameni să se îndrepte către Dumnezeu, lepădându-se de credința lor pentru a îmbrățișa creștinismul, potrivit pravila.ro.
Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
RemixBlog.Ro Remix-ul tau online