A murit Francesco Guccini! Legendarul cântăreț și compozitor italian avea 86 de ani: “Trăim acest moment de durere în cea mai mare intimitate”

Lumea culturii italiene își ia rămas bun de la una dintre cele mai puternice și influente voci ale sale. Francesco Guccini, reprezentant de marcă al muzicii folk-rock politice și sociale, poet și scriitor, a murit la locuința sa din Pavana, un sat din Apeninii Tuscano-Emilieni, la vârsta de 86 de ani.

Dispariția lui Francesco Guccini marchează sfârșitul unei epoci pentru muzica de protest și poezia angajată din Italia, lăsând în urmă o moștenire culturală imensă care a marcat generații întregi.

Vestea că Francesco Guccini a plecat dintre noi, în noaptea de miercuri spre joi, 6 august 2026, a fost confirmată de familie, iar agenția italiană ANSA a fost prima care a raportat trecerea sa în neființă.

Familia a anunțat că funeraliile se vor desfășura în zilele următoare într-un cadru restrâns și strict privat, respectând astfel dorința explicită a artistului:

În cererea ca acest moment de durere să fie trăit în cea mai mare intimitate, dorim să le mulțumim anticipat tuturor celor care ne vor fi alături în această suferință cu afecțiune, discreție și respect’.

Totuși, pentru a le oferi fanilor și publicului ocazia de a-i aduce un ultim omagiu, o ceremonie comemorativă publică este programată să aibă loc în luna septembrie.
Cum arată casa în care locuiește Adriana Bahmuțeanu. Se află în centrul Capitalei, are un perete plin de icoane, iar în întreaga locuință se găsesc imagini cu cei doi copii ai săi

Născut la Modena pe 14 iunie 1940, Guccini a devenit o figură emblematică pentru mai multe generații de ascultători. Supranumit „Il Maestrone’ datorită staturii sale impresionante, vocii sale inconfundabile și eruditiei deosebite, el a lansat piese devenite adevărate imnuri culturale în Italia.

Pe parcursul unei cariere de peste cinci decenii, a lansat 20 de albume de studio și 8 albume live. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „La locomotiva’, „Auschwitz’, „L’avvelenata’, „Dio è morto’, „Il vecchio e il bambino’, „Autogrill’ și „Canzone per un’amica’.

În 1978, Guccini a lansat albumul Amerigo, de pe care face parte celebra piesă „Eskimo’ – melodia care i-a adus supranumele de „cantautorul cu haina eskimo’.

A urmat în 1981 albumul Metropolis, iar ulterior proiecte live de o valoare excepțională, precum Opera buffa și Fra la via Emilia e il West. În concertele sale, muzica se împletea într-un mod unic cu monologuri spumoase, împrumutând ritmul și verva celor mai rafinate spectacole de cabaret.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

About User

Check Also

Ceaiul care are mai mult calciu decat laptele. E plin de vitamine si iti protejeaza sistemul imunitar

Intr-o lume in care sanatatea a devenit o prioritate, ceaiurile din plante medicinale au castigat …