S-a stins din viață părintele profesor dr. Nicu Moldoveanu, una dintre personalitățile importante ale muzicii bisericești românești.
Preotul, profesorul și muzicologul Nicu Moldoveanu a încetat din viață , la vârsta de 85 de ani, în timp ce era internat la Spitalul Universitar.
Unde și când va fi înmormântat Părintele Nicu Moldoveanu Ultimele două săptămâni din viața preotului au fost marcate de suferință și rugăciune. Cei apropiați i-au fost alături și l-au pomenit în cadrul slujbelor Bisericii, atât la Sfânta Liturghie, cât și la Taina Sfântului Maslu.
Potrivit preotului Ilie Mirel, care a anunțat trecerea sa la Domnul, părintele Nicu Moldoveanu a primit Sfânta Împărtășanie în duminica dinaintea decesului.
„Pentru comunitatea Parohiei „Sfântul Elefterie”, despărțirea de Părintele Profesor Nicu Moldoveanu este un moment de tristețe, dar și de recunoștință pentru anii în care a slujit aici. Sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui va fi depus marți, 29 septembrie, ora 12:00, la Paraclisul Sfânta Ecaterina al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” a Universității din București.
La ora 17:00 se va săvârși Slujba Stâlpilor. Miercuri, 30 septembrie, până în ora 12:00, sicriul va fi mutat la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou. În seara aceleiași zile, la ora 18:00, se va săvârși Slujba Stâlpilor.
Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
RemixBlog.Ro Remix-ul tau online