Stelian Ogică și Paula Cojocari par să fi ajuns la un nou capitol al relației lor, deși, cu puțin timp în urmă, anunțau că vor divorța. Cei doi iau acum în calcul să renunțe la separare și recunosc că sunt în continuare împreună. Chiar dacă relația lor nu este lipsită de tensiuni, se pare că sentimentele au cântărit mai mult decât neînțelegerile.
Cei doi s-au căsătorit în mai 2026, iar mariajul lor a atras atenția și prin rapiditatea cu care s-au desfășurat lucrurile. Pentru Stelian Ogică, această căsătorie reprezintă al cincilea mariaj, iar decizia de a-și uni destinul cu Paula a venit la numai o zi după divorțul de fosta soție. La aproximativ patru luni de la nuntă, cei doi au anunțat că se despart, însă acum par să își mai acorde o șansă.
Stelian Ogică și soția lui, Paula Cojocari, pe punctul de a anula divorțul
Paula Cojocari a explicat că, deși au anunțat despărțirea, ea și Stelian Ogică au păstrat legătura și se înțeleg bine. Mai mult, nu exclude ca relația lor să evolueze din nou.
„Ne înțelegem foarte bine, am rămas într-o relație de prietenie și, poate, o să fie mai mult decât o prietenie între noi doi. Da, viața bate filmul de multe ori: ne-am despărțit, dar suntem împreună, cumva’, a declarat Paula Cojocari pentru Spynews.ro.
Soția lui Stelian Ogică a recunoscut că amândoi sunt impulsivi și că, uneori, iau decizii în momente tensionate, pe care ajung să le regrete ulterior. Cu toate acestea, sentimentele dintre ei nu au dispărut, iar o împăcare pare posibilă.
„Sunt șanse mari de împăcare, de fapt. Nu vreau să intru în detalii și să mă aventurez să spun cuvinte mari, dar da, sunt șanse de împăcare, sigur că da. Suntem amândoi mai impulsivi, ne-am nimerit amândoi mai impulsivi, mai pasionali, mai temperamentali și atunci facem unele lucruri pe care poate nu le gândim foarte bine și le facem la cald, iar apoi ne pare rău și tot așa… E dragoste cu năbădăi’, a declarat Paula Cojocari.
Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
RemixBlog.Ro Remix-ul tau online