O femeie care a pierdut un portofel cu 10.000 de lei la târgul de Crăciun a avut parte de o surpriză după câteva ore

Un portofel care conţinea peste 2.000 de euro, dar şi documente, a fost găsit pe jos la Târgul de Crăciun din municipiul Arad, poliţiştii locali recuperându-l şi restituindu-l proprietarei.

Tot la Târgul de Crăciun, o altă persoană şi-a pierdut un portofel cu 950 de lei, pe care l-a recuperat tot de la poliţişti.

În primul caz, portofelul a fost găsit de un bărbat care a plecat cu el, însă un martor i-a alertat pe poliţiştii locali.

„Un cetăţean a semnalat patrulei faptul că o persoană care nu părea a fi de bună-credinţă a găsit un portofel pierdut în zonă. Poliţiştii locali s-au deplasat în direcţia indicată, găsind la câteva străzi distanţă persoana care a găsit portmoneul. Acesta a comunicat poliţiştilor locali că avea de gând să-l predea autorităţilor. Agenţii de poliţie locală au procedat la predarea portofelului, care conţinea acte şi peste zece mii lei, respectiv valută”, a informat, marţi, Poliţia Locală Arad, conform Agerpres.

Patrula a mers acasă la proprietară, având adresa din actele găsite în portofel, însă nu au găsit-o. Vecinii le-au spus poliţiştilor unde lucrează femeia, care astfel a fost găsită.

În aceeaşi locaţie, un bărbat a găsit pe jos un portofel ce conţinea 950 de lei şi documente şi l-a predat imediat poliţiştilor locali, care l-au găsit pe proprietar.

„Reiterăm faptul că legea penală pedepseşte însuşirea bunului găsit, respectiv nepredarea lui către autorităţi ori proprietar, în termen de 10 zile”, a mai transmis Poliţia Locală Arad.

Disclaimer: Site-ul nostru este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

About User

Check Also

Horoscop Joi, 27 martie 2025

Horoscop Joi, 27 martie 2025. Fie că este vorba de relații, carieră, finanțe sau spiritualitate, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *